Român, trimis în judecată pentru tentativă de omor după ce a fost prins în Elveția și extrădat

Român, trimis în judecată pentru tentativă de omor după ce a fost prins în Elveția și extrădat
Publicat: 10/08/2015, 20:00

„Procurori ai Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ) au finalizat cercetările și au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului Chelu George (care s-a sustras de la urmărirea penală, fugind în afara țării) sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la șantaj și tentativă de omor”, a anunțat PICCJ.

Conform rechizitoriului, în seara zilei de 18 aprilie 2009, chiar în noaptea de Înviere, George Chelu, în vârstă de 26 de ani, l-a ajutat pe Cristian Gheorghe să intimideze un tânăr din Urziceni, pentru a-l convinge să spună unde este tatăl său și să achite o sumă împrumutată cu dobândă de tatăl său.

Cu toate că a fost lovit cu bâtele și înjunghiat în zona capului, toracelui și abdomenului, tânărul a reușit să fugă.

Chelu a fost extrădat din Elveția la sfârșitul lunii iulie.

El fusese dat în urmărire internațională anul acesta, la data de 3 martie, pe baza mandatului de arestare preventivă și a mandatului european de arestare, ambele emise de Tribunalul București.

Andrei Dumitrescu
Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin...
Ea este Florentina, tânăra de 21 de ani din Făgăraș care a sfârșit tragic. A...
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic "70" în toate codurile numerice personale
"Te iubesc, sufletul meu". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant transmis de părinții...
Ea este Florentina Paula Alexandra, tânăra ucisă cu bestialitate de propriul iubit, într-un apartament din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Se schimbă obligatoriu la mașină. Toți șoferii trebuie să se prezinte la service
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
"Asta este o chestie a unui om care gândește atât de pervers". Tavi Colen, motivul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Vaccinarea împotriva HPV a prevenit 90% dintre cazurile de cancer de col uterin
×